Ce socoteli are Dumnezeu cu fiecare dintre noi, numai El știe... De ce l-a luat pe Marcel de aici și l-a dus acolo sus? Probabil pentru a-i arăta stelele de aproape. Stele pe care Marcel le-a iubit foarte mult. Și probabil pentru a lumina cine știe ce cotlon întunecat al Universului cu sufletul lui luminos. Altruist, jovial, cuminte și bun - așa a fost Marcel (și în mod sigur a mai avut și multe alte calități). Cu siguranță, Marcel are cu ce să-și orneze casa lui din Împărăția Cerurilor pentru că a plecat de aici cu câte o bucată mare din sufletul fiecărui om care l-a cunoscut. Marcel, o să îmi cumpăr un telescop și o să te caut printre stele. Până ne vom reîntâlni, să ai grijă de bucata din sufletul meu pe care ai luat-o cu tine! Știu că e prea puțin, dar, in amintirea ta, pe 30 ianuarie vom face liniște la Radio deArgeș.ro.
P.S. Salută-l pe Alex Mustea din partea mea!
Didi Dumitrescu