Începuse de câteva minute ”Albumul Duminical” la TV și știam că urma să avem desene animate. Trebuia să fiu, deci, aproape de televizor pentr a nu pierde nicio secundă din prețiosul program dedicat copiilor. Vă reamintiți, desigur, că pe vremurile alea copiii se bucurau de maxim 10 minute de desene animate pe săptămână la televizor – 5 minute sâmbăta în cadrul emisiunii ”Gala Desenului Animat” (rubrică alcătuită de Viorica Bucur) și alte 5 minute duminica în cadrul emisiunii amintite. Mâncam fremătând în așteptarea surprizei – niciodată nu știam ce desene animate urmau a fi difuzate. Oricum, eu le iubeam pe toate (mai puțin pe cele cu omulețul lui Gopo care mi se păreau sinistre). Brusc se aude vocea lui taică-miu din dormitor (acolo aveam televizorul):

- Desene animaaateeeeeee!

M-am ridicat cu tot cu masă și am zbughit-o către televizor. Am lăsat-o pe mama în urmă bombănind bosumflată de faptul că am dat nuș-ce pe jos și că nu am mâncat tot. Ajung în dormitor. Pe ecranul bombat al televizorului Diamant S incepe să se deruleze genericul. Moaaaaaaa! Popeye Marinarul, preferatul meu. Încep să fredonez nerăbdător principala temă muzicală din Popeye – aia când manâncă el spanac:

- Ta-dam, ta-dam, ta-daaaam, ta-da-da ta-dam, ta-daaam!

- Ce ai dat, mă, așa buzna? întreabă mama care a venit să vadă și ea desenele animate, cu un prosop de bucătărie ștergându-se pe maini

- Uite, mamă, Popeye Marinarul, zic eu țopăind. Abia aștept să manânce spanac...

Nu termin bine replica... NE-NO-RO-CI-RE!!!!! Se ia curentul. A căzut cerul pe mine! Liniște mormântală în casă... Instantaneu mi se pune un nod în gât și încep să plâng. Mama și tata tac și cred că și lor le-a venit să plângă. Dar, stai! Tata e electrician și Superman în același timp. Agățîndu-mă de ideea asta salvatoare zic:

- Tată, fă tu ceva să vină curentul! Și plâng mai departe, imaginându-mi-l pe Popeye marinarul cum așteaptă nemișcat să vină curentul la mine acasă și să-și reia acțiunea de unde a lăsat-o pentru ca eu să nu pierd nimic din film.

Au trecut două minute și, ca prin minune, curentul vine. Râd și plng în același timp. Încep din nou să țopăi de fericire. O să prind faza când Popeye manâncă spanac și îl bate pe Bluto. NE-NO-RO-CI-RE!!!

Televizorul Diamant S e pe lămpi. Mai dureză încă două minute pâne se amorsează. Plâng domol lipit cu nasul de ecran. În difuzorul televizorului seaude un ușor brum. Pornește, în sfârșit!!! Pe ecran scrie mare: THE END This picture has been presented by a.a.p.

Era mai bine pe vremea lui Ceaușescu...