Unirea Principatelor Române - marcată la Liceul Tehnologic Auto din Curtea de Argeș

Educația și memoria istorică s-au întâlnit, la Licul Tehnologic Auto din Curtea de Argeș, într-un proiect care, de două decenii, aduce în prim-plan semnificația Unirii Principatelor Române și rolul ei în formarea statului român modern.

A XX-a ediție a proiectului educativ „Problematica Unirii în spațiul românesc” a reunit elevi și cadre didactice din mai multe unități de învățământ, în cadrul unui parteneriat educațional între Liceul Tehnologic Auto, Seminarul Teologic Ortodox „Neagoe Vodă Basarab”, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și Inspectoratul Școlar Județean Argeș.

Programul artistic a cuprins momente muzicale și poetice patriotice, dedicate domnitorului Unirii și evenimentelor istorice de la 1859, interpretate de elevi din Corul Seminarului Teologic Ortodox, transformând întâlnirea într-un exercițiu de reflecție asupra trecutului.

În paralel cu programul artistic, s-a desfășurat concursul educațional, structurat pe două secțiuni – lucrări artistice și referate – la care s-au înscris 78 de elevi de gimnaziu și liceu, din județul Argeș și din alte zone ale țării.

Tematica a avut în centrul atenției actul Unirii Principatelor Române și rolul domnitorului Alexandru Ioan Cuza în construirea statului român modern.

Ajuns la ediția a XX-a, proiectul „Problematica Unirii în spațiul românesc” confirmă importanța continuității educaționale și a colaborării dintre școală, Biserică și comunitate, în formarea generațiilor care duc mai departe valorile identității naționale.