Cum arată locul în care se va odihni Sfântuliţa

Moaştele Sfintei Filofteia, la care vin să se roage sute de mii de credincioşi în fiecare an şi care se află acum în paraclisul Mănăstirii, vor fi mutate pentru totdeauna în noua Necropolă Regală de la Curtea de Argeş.

Noul loc în care racla cu moaştele va fi aşezată se află în interiorul Necropolei, iar credincioşii vor putea să vină şi să se roage fără nicio restricţie, trecând şi pe lângă mormintele Regelui Mihai şi al Reginei Ana.