Creșa nedată în folosință se degradează de la o zi la alta

Copiii din Curtea de Argeș mai au de așteptat până să meargă la noua creșă construită în Orașul Regal. Cât? Deocamdată nimeni nu știe!

Construcția noii creșe situată pe strada Unirii din localitate este finalizată de ceva vreme, însă, inexplicabil, clădirea nu a fost încă dată în folosință. Consilierul local Bogdan Marina acuză autoritățile de tergiversarea inexplicabilă a dării în folosință a noii creșe din Curtea de Argeș. În tot acest timp, clădirea se degradează vizibil pe zi ce trece.

 În 2017, Consiliul Local Curtea de Argeș  a aprobat indicatorii tehnico-economici ai creșei din strada Unirii. Astfel, valoarea totală obiectivului de investiţii finanţat prin Planul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) „Înfiinţare creşă cu patru săli de grupă în municipiul Curtea de Argeş” , inclusiv TVA este 3.891.671,1 lei.

Clădirea creșei este executată după cele mai noi standarde în domeniu, însă faptul că aceasta este nedată în folosință face ca degradarea ei să crească de la o zi la alta.

Decoamdată, singura variantă pe care părinții cu copii mici o au la îndemână este Creșa Posada, acolo unde , în fiecare an, numărul solicitărilor este cu mult mai mare decât numărul locurilor disponibile. Este nevoie, deci, ca noua creșă de la Curtea de Argeș să fie dată în folosință cât mai repede posibil.