Jocuri de altadată

Pe marginea subiectului pe care il abordam astazi se pot face discutii interminabile.

Destul de greu să surprindem în câteva rânduri esența unei perioade - fascinantă pentru unii, necunoscută pentru alții (ne referim aici la reprezentanții tinerei generații).

 Nu dorim să facem aici apologia generației cu cheia la gât, ci vom încerca (atât cât ne pricepem) sa reînviem unele senzații trăite de reprezentanții generației amintite, în perioada anilor ’80. Ca sa facem întâi o… dezambiguizare: de ce spunem “generația cu cheia la gât”? Simplu – în anii de dinainte de 1989 puțini erau copiii care beneficiau de bonă atunci când părinții erau la serviciu. Cei mai multi dintre aceștia erau, pentru o bună perioadă a zilei, singuri acasă. Cheia (sau cheile – cea “de sus” și cea “de jos”) era purtată - pentru siguranță - neapărat la gat, legată cu o sfoară zdravănă. De plictiseală, mulți obișnuiau să se joace cu cheia respectivă învârtind sfoara, într-o mișcare de elice, după degetul arătător – se întâmpla de multe ori să scapi astfel cheia și să o rătăcești prin iarbă sau (Doamne ferește!) printr-un canal. Pierdutul cheii era echivalentul Apocalipsei pe Pământ – pe lângă faptul că rămâneai pe afară până când veneau părinții de la serviciu (stăteai pe la ușă și salutai respectuos toți vecinii care treceau pe lângă tine), te mai puteai alege și cu o chelfăneală zdravănă – ca sa te înveți minte ca data viitoare să nu mai pierzi cheia.

 


Pe vremea aceea aveam foarte mult timp la dispoziție, neexistând tentațiile cărora astăzi le-am cedat cu toții: nu exista program la televizor, decât două ore seara, de la 20:00 la 22:00, cu mult Ceaușescu în ele, Internetul – încă nu auzise nimeni de el iar calculatorul era o “sculă” pe care o vedeai doar în filme (alea americane). În sfârșit, ne este foarte clar ca fiecare generație are propriile tentații – așa cum actuala generație (ne referim la cea tânără) freacă toată ziulica un touch screen, așa și generația de atunci avea propriile pasiuni (aprig înfierate de generațiile mai înaintate în vârsta).

 


Toate jocurile se făceau prin interacțiune directă! Nu exista nimic virtual. Voiai sa te joci cu cineva? Trebuia să interacționezi direct cu persoana respectivă! Prezența tuturor celor implicați în joc era obligatorie! Nu puteai juca “Flori, fete, filme sau băieți” de la distanță. Nu. Trebuia să fii acolo și gata! Și, Doamne, câți ne mai strângeam! Aproape la fiecare apartament de pe scară era cel puțin un copil, iar jocul evolua într-atât încât, la un moment dat, era lăsata și “picimea” să participe – pentru un plus de distracție. Reamintiți-vă: “Rațele și vânătorii” era cu atât mai haios cu cât luau parte la el mai mulți participanți. “Țară, țară, vrem ostași!”, “Sticluța cu otravă”, “Atinsea pe: culori, animale, cocoțate, nume, etc.”, “Castelul”, “Capra”, “Lapte gros”, “Hoții și vardiștii”, “Pac, pac!”, “Parola”, “Elasticul”, “Țările”, “Să vină, să vină la balon…!” și multe altele pe care nici noi nu ni le mai amintim – erau jocuri care, oricât de mult ar evolua tehnologia, nu vor avea niciodată corespondent în aplicații Android, Win sau iOS. Iar ca detaliu – pe vremea acea, orice băț, orice cutie, orice acaret devenea instantaneu o jucărie – unealtă pentru un joc inventat spontan. Dintr-o piatra și o scândurică făceai un cântar, din nuielele de salcie făceai haine de indieni, din bețe puteai face pistoale și câte și mai câte..
Pe lângă jocurile colective, mai erau jocurile ”de masă” să le zicem, cu doi sau mai mulți participanți: „Dacii și romanii”, „Fotbal cu nasturi”, „Nu te supăra frate”, „Sus-jos”, „Piticot” și multe altele (acestea sunt cele mai populare) – jocuri care ne țineau împreună ore în șir, într-o – asa cum spuneam - interacțiune directă.


Aproape fiecare copil avea câte o pasiune. Rar am întâlnit atunci copii pe care să nu-i intereseze nimic în direcția asta. Spre exemplu, cu toții colecționam câte ceva: timbre, surprize, cărți de Jules Verne, cartonașe de la cutii de chibrituri, abțibilduri cu fotbaliști etc. Vă mai aduceți aminte de clasoarele pe care le ticseați cu timbre care mai de care mai colorate, care mai de care mai ne-filate și ne-ștampilate? Dar de surprizele cu… Tipitip, surprize din care nu înțelegeam nimic, dar care ne plăceau fiindcă erau colorate și miroseau frumos (a guma de mestecat, evident). Surprizele Turbo ne-au înnobilat copilăria atunci când au apărut, în anii '90 – admiram la maxim mașinile străine, cu “azami surat" de peste 200 km/h și ne îmbătam efectiv cu mirosul lor de piersici (tot de la guma de mestecat, deh).

 

 

Ei bine, partea cea mai benefică acestor îndeletniciri de atunci era, din nou, socializarea directă. Ca să–ți îmbunătățești colecția de timbre sau de surprize, trebuia să te întâlnești cu prietenii și să faci schimb. Nu erau date la schimb decât dublurile sau renunțai la unul sau mai multe obiecte de-ale tale pentru a intra în posesia altui obiect pe care îl avea prietenul tău și la care râvneai cu ardoare. “- Îți dau patru timbre LIBERIA pe două RAS-al-KHAIMA…


Toată această atmosferă era înglobată într-un aspic al neajunsurilor vremurilor comuniste. De multe ori făceam schimb de timbre sau de surprize la coada la alimentară, atunci când așteptam să “bage” carne. Veneam transpirați de afară de la joacă și ne spălam la lighean, pentru că apă caldă aveam marțea, joia și sâmbăta și atunci doar câte două ore, iar cărțile de Jules Verne le mai citeam și la lumina lumânării pentru că zilnic curentul electric era întrerupt de la 18:00 la 19:00. Cam așa erau, pe foarte scurt, vremurile de atunci. Și totuși, parcă nu a fost dracul așa de negru (asta nu echivalează cu “Era mai bine pe vremea lu’ Ceaușescu!”). Lipsurile îi apropie pe oameni și nu bunăstarea – la bunăstare fiecare se închistează în propria avuție și se depărtează de semenii lui. Apropo de curentul oprit - încercați într-o zi următoarele: opriți-vă telefoanele, opriți calculatorul, televizorul și orice v-ar mai putea distrage atenția. Aprindeți 2 -3 lumânări și, timp de o oră, stați cu familia dumneavoastră la taclale. Veți vedea ca nu-i tocmai rea o astfel de sesiune de socializare.
Nu am vrut sa spunem ca generația de atunci ar fi cu ceva mai buna decât cea de acum. Nu! Fiecare generație vine ”la pachet” cu bune și cu mai puțin bune și are parte de avantaje și de neajunsuri. Concluzia ar fi că din fiecare conjunctura trebuie extras, păstrat și savurat – POZITIVUL, trăgând în același timp învățămintele din NEGATIV.

 

Site-ul deArges.ro folosețte cookies pentru o buna funcționare. Continuarea navigării constitue acceptarea acestui lucru. More details…