Cofetărie - nostalgie...

Cofetarie - nostalgie. O rima draguta, nu-i asa? Cred ca cei care au peste 35 de ani rezoneaza din plin cu aceasta alaturare de cuvinte. Mai mult, indraznesc sa spun ca se declanseaza un mecansm firesc – spunem cofetarie si, automat, o dam in nostalgie. 

 Hai ca stiti despre ce vorbesc! Inainte de 1990 si inca vreo cativa ani dupa (nu foarte multi), cofetaria era un loc aproape msitic, un loc unde gusturile de poveste ale prajiturilor, aromele extraterestre ale acestora si pacanitul motorului vitrinei frigorifice in care erau expuse se impleteau in cel mai divin mod. Cofetaria era locul unde ieseai cu prietena, locul unde te duceai dupa ce ieseai de la cinematograf, tot aici te ducea mama care ceda insistentelor tale de copil pofticios etc. De fiecare data alegerea era dificila: ce prajitura sa iei, ca toate erau incredibil de bune? Scrutai (aproape ritualistic) vitrina frigorifica in care erau expuse cel putin 10 feluri de prajituri (inclusive eclerele) si, dupa ce te hotarai, spuneai: “Doua indigene si doua citronade! Aici!”. “8 lei!” spunea in graba vanzatoarea care se conforma dorintei tale, iar tu, pana cand sosea comanda pe tejghea, te uitai hipnotizat in rezervorul de citronada la cum era aceasta recirculata prin niste tuburi transparente. Nu-I asa ca va apuca nostalgia? :)
Sa ne aducem aminte de cofetariile din Curtea de Arges! Si de patiserii, ca ne erau la fel de dragi!. Cea mai populara cofetarie era cea de la UNIC. Era si cea mai eleganta. Cu scune si canapele capitonate, cu peretii imbracati in lambriu si cu niste aplice pentru iluminat foarte interesante – cu abajururi de o forma nedefinita din sticla maronie. Era singura cofetarie cu terasa afara (FOTO 1). A doua ca popularitate, dar cea mai mare ca suprafata era cofetaria de la SFANTUL GHEORGHE. Era amplasata strategic, foarte aproape de cinematograf, asa ca, dupa terminarea filmelor, din doua in doua ore, de fiecare data era aproape plina. Ma fascinau scaunele din vinilin negru, rotunde ca niste butoiase, care se roteau pentru a le fi reglata inaltimea. (FOTO 2).
Patiseria CLABUCET – era amplasata in imediata vecinatate a statiei de taxiuri din Piata. Avea niste picturi (destul de naïve) pe pereti – im iaduc aminte de o pictura cu San Nicoara. Nu mai tin minte foarte multe lucruri despre ea, stiu doar ca odata am mancat niste corabioare minunate de acolo. (FOTO 3). Din pacate, niciuna dinte cele trei locatii amintite pana acum, nu mai functioneaza. (La CLABUCET s-a deschis un magazin de covoare).

 


Cofetaria GAROFITA (actualmente braserie) – nu stiu daca am intrat de doua ori aici, asa ca nu pot spune mai nimic despre ea. (FOTO 4)
Nu pot sa nu amintesc despre patiseria GOSPODINA. (FOTO 5). Aici se manca cea mai buna placinta cu branza. Tinuta calda intr-o vitrina speciala, cereai dupa pofta inimii iar vanzatoarea iti taia bucata potrivita, dupa care o cantarea. Cred ca e de prisos sa insist asupra gustului. Combinata cu o citronada rece era un fel de ambrozie… :D
Cea mai recenta in peisaj a fost patisertia CENTRAL, deschisa in a doua jumatate a anilor ‘80 (FOTO 6). Era foarte bine aprovizionata pentru ca avea laboratorul alaturi – de fiecare data cornurile si pateurile erau calde.
Patiseria POSADA (FOTO 7)– din fericire aici nu s-a pierdut activitatea initiala, mai mult, daca vreti sa va reaminititi de gusturile copilariei, chiar va recomand o vizita aici. Aspectul nu s-a schimbat nici el prea mult, insa gusturile prajiturilor va vor da o mana de ajutor pentru o calataorie spontana in timp. Aici veti regasi minunatele placinte cu mere si cu branza cu gust identic cu al placintelor pe care le mancam in copilarie. Incercati si nu o sa va para rau!
In speranta ca nu v-am plictisit (prea mult) va multumesc pentru timpul acordat! :)

Site-ul deArges.ro folosețte cookies pentru o buna funcționare. Continuarea navigării constitue acceptarea acestui lucru. More details…