Medierea - cea mai bună soluție!

Tot mai mult, în ultima perioadă, medierea câștigă teren în rezolvarea conflictelor și spețelor de diferite naturi.

Prin definiție, medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluționare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terțe persoane specializate în calitate de mediator, în condiții de neutralitate, imparțialitate și confidențialitate. Procedura este o alternativă la instanța de judecată și are drept scop o înțelegere reciproc acceptată în vederea stingerii imediate a speței. În general, supuse medierii pot fi conflictele care au fost deduse judecății sau spețele care încă nu au ajuns la instanța de judecată. Biroul mediatorului Laura Elena Stănică funcționează în Curtea de Argeș, Bulevardul Basarabilor, la etajul 4 al blocului M, chiar deasupra Cofetăriei Alexandrei. Programul de funcționare este zilnic, de luni până vineri, între orele 09:00-17:00, iar programările se fac telefonic sau online pe pagina ”Birou de Mediator Stănică Laura Elena”. Consultarea preliminară a speței este gratuită și poate fi realizată și online.